RSS |

Tineretul Social Democrat

Partidul Social Democrat - Tineretul Social Democrat

Articolele cu eticheta ‘ Andrei Tinu ’

În perioada 5 - 7 februarie 2010, la Helsinki, a avut loc seminarul „A Crossroads for Activism”, organizat de către Organizaţia Tinerilor Socialişti Europeni (ECOSY) şi la care s-au discutat, printre altele, teme precum „Viaţa după Bologna”, „Viitorul instituţiilor de învăţământ superior” şi „ABC -ul activismului studenţesc”.

ANDREI Tinu Din partea Tineretului Social Democrat a fost prezent Andrei TINU, purtătorul de cuvânt al TSD, care le-a vorbit participanţilor despre derapajele activismului, transmitând următorul mesaj:

ACTIVISMUL SECOLULUI XXI

Mişcările sociale şi politice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea au reprezentat, pentru America şi Europa, elemente definitorii ale saltului înainte, ale transformării societăţii conservatoare, puritane şi obtuze într-o societate modernă, bazată pe principiile egalităţii între femei şi bărbaţi, dar mai ales pe cele legate de libertatea individuală şi colectivă. Abolirea sclaviei negrilor şi a rromilor, votul universal şi toleranţa religioasă sunt doar câteva aspecte ale evoluţiei umanităţii. S-au creat atunci, la confluenţa „secolului naţiunilor” cu „secolul vitezei”, premisele necesare evoluţiei rapide a lumii din ultimele decenii ale secolului al XX-lea, premise valabile şi acum, în secolul XXI. Dar cele mai importante transformări s-au produs la nivelul mentalităţii, a gândirii politice şi socio-istorice. S-a simţit nevoia de a reconceptualiza ideile de revoluţie, de război şi de pace. Debutul secolului al XX-lea înregistrează, pentru prima dată, conceptele de activism şi militantism, termeni care, în filosofia politică reprezintă teme fundamentale.

Dacă termenul (conceptul) de militantism, de origine franceză, desemnează un proces de susţinere, punctuală şi programatică, a unei mişcări sau a unui lider, ideea de activism este mult mai amplă, ea referindu-se, în sens general, la intenţia de a aduce o schimbare politică sau socială. Fără îndoială, există la nivel global, o multitudine de definiţii şi de tipuri de activism. Termenul a fost introdus pentru prima în presa belgiană în 1916, fiind utilizat cu privire la mişcarea de rezistenţă a preoţilor din Flandra încă din 1792. Formele de manifestare ale activismului sunt diverse, ele acoperind arii foarte largi, de la activismul politic la cel social şi de la activismul industrial la fenomenul, de acum tradiţional, al lobby-ului american.

Dar nu întotdeauna activismul a fost util societăţii umane, el generând, datorită crizelor economice, sociale şi de mentalitate, cele două conflagraţii mondiale - Primul (1914 - 1918) şi Al Doilea Război Mondial (1939 - 1945) şi instaurarea regimurilor totalitare (nazismul şi comunismul), care au schimbat, atât harta Lumii, cât şi viaţa în ansamblul ei.

Voi încerca acum să redau în câteva fraze concepţia Tineretului Social Democrat, organizaţie de tineret a principalului partid de Stânga din România, PSD.

Tinerii social-democraţi români, reprezentanţi ai Stângii moderne, progresiste şi democratice, apreciază că este nevoie, acum mai mult ca oricând de o redimensionare a conceptului de activism, de o reaşezare a acestuia în limite care să nu-i permită derapajul spre „fantomele trecutului”. Pentru aceasta avem nevoie de o înţelegere a psihologiei diferitelor publicuri, de o analiză serioasă şi temeinică a gândirii umane în ansamblul său, dar şi a treptelor de evoluţie în diferitele zone ale lumii.

Considerăm că, pentru mişcarea activistă, dar şi pentru noi, tineri politicieni de stânga, este extrem de important să conştientizăm pericolul pierderii diversităţii, dar şi pe cel a restrângerii libertăţii, care se manifestă nu doar prin cumplita plagă a terorismului, ci şi prin traficul de stupefiante şi copii, prin prostituţie şi prin utilizarea excesivă a resurselor naturale. Suntem de părere că dialogul trebuie să continue, să se diversifice, pentru ca noi şi generaţiile viitoare să înţelegem rolul activismului şi militantismului, în condiţiile globalizării.

Concluzia este una, pe cât de simplă, pe atât de importantă: activismul este o mişcare utilă societăţii, evoluţiei umanităţii, dar numai în măsura în care libertatea de acţiune, de gândire şi manifestare nu lezează libertatea celuilalt, nu depăşeşte limitele impuse.

Biroul de presă al TSD

Webdesign